Adrian Mititelu a fost achitat în dosarul în care primise cinci ani de închisoare. | EXCLUSIV

Adrian Mititelu a fost achitat în dosarul în care primise cinci ani de închisoare. | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ianuarie 2021, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe patronul celor de la FC U Craiova, Adrian Mititelu, la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

Adrian Mititelu a primit în cele din urmă o veste bună din partea Justiției din România. După nenumărate procese, în sfârșit patrolului formației U Craiova 1948 i s-a făcut dreptate într-un dosar foarte important.

În dosarul în care primise la prima instanță cinci ani de închisoare cu executare, ulterior, la Curtea de Apel Craiova, finanțatorul clubului din Liga 1 a fost achitat, conform informațiilor primite în exclusivitate de către ProSport. Hotărârea inițială nu era definitivă și Mititelu a făcut apel. Dosarul respectiv arăta că: Adrian Mititelu alături de alte opt persoane ar fi comis mai multe infracțiuni, precum „constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare a banilor şi folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii.

Adrian Mititelu a fost achitat în dosarul în care primise cinci ani de închisoare

Adrian Mititelu și ceilalți acuzați au fost trimiși în judecată în 2014, de către DIICOT, dar finanțatorul alb-albaștrilor din Bănie a susținut întotdeauna că nu este vinovat.

Ce arăta instanța: „Condamnă pe inculpatul Mititelu Adrian Marin la pedepsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată…interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale…interzice inculpatului dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal la societăţile comerciale”.

Ce spunea Adrian Mititelu junior despre condamnarea tatălui său: „LA CRAIOVA, CA LA NIMENI! Tatăl meu a fost astăzi condamnat de către Tribunalul Dolj la 5 ani de închisoare pentru o presupusă faptă de evaziune fiscala în formă continuată din urmă cu 17 ani ! Toți ceilalti 9 inculpați din dosar au fost însă achitați pentru aceeași faptă, mai puțin tatăl meu! Sistemul judiciar din România este unul infect!”, a scris fiul lui Adrian Mititelu, pe Facebook.

În cazul „Mihai Costea”, Mititelu a primit trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală privind transferul lui fostului atacant al celor de FC Universitatea Craiova la FCSB. În acest moment, Adrian Mititelu a efectuat deja mai bine de 13 luni din pedeapsa respectivă.

 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia finală a lui Vladimir Putin. Anunț pentru toată Europa
Decizia finală a lui Vladimir Putin. Anunț pentru toată Europa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×